Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Hernia de disc: cauzele și tratament modern

Neurochirurgie
21 aug., 2019

Hernia de disc este o boală care poate afecta pacienţii de orice vârstă, iar mulţi dintre ei nici nu-și dau seama că suferă de această afecţiune. După stabilirea unui diagnostic exact, la Spitalul Internaţional Medpark hernia de disc este tratată prin cea mai avansată și cea mai sigură metodă existentă în lume – discectomia percutană.

Ce este Hernia de disc?

Coloana vertebrală este formată din oase numite vertebre, unite prin discuri intervertebrale. Rolul discurilor intervertebrale este de a amortiza şocurile la care este supusă coloana în timpul mișcărilor corpului. Discul este alcătuit dintr-un inel fibros şi o zonă centrală mai moale, care se numeşte „nucleul pulpos”. Hernia de disc apare când inelul fibros crapă, iar nucleul pulpos alunecă și presează nervii, cauzând durere severă și constantă. Poate să apară la orice disc, dar este mai des întâlnită în zona lombară şi cervicală – cele mai mobile porţiuni ale coloanei vertebrale. În unele cazuri boala decurge fără simptome.

Cauzele herniei de disc

Hernia de disc apare cel mai des în urma traumatismelor sau accidentărilor, dar există și alţi factori care favorizează boala. Cele mai predispuse apariţiei unei hernii sunt persoanele care ridică greutăţi, dar și cele supuse traumatismelor și icrotraumatismelor repetate – călăresc sau conduc foarte mult. Modul sedentar de viaţă slăbește musculatura spatelui, obezitatea exercită o presiune suplimentară asupra spatelui, iar fumatul împiedică discurile să absoarbă substanţele nutritive din sânge – astfel fiecare dintre acești factori sporește riscul apariţiei herniei de disc. Dacă nu se găsește o cauză exactă a bolii, atunci hernia de disc este numită idiopatică.Pentru a nu ajunge să primești acest diagnostic, este important să faci mișcare (un sport nesolicitant, cum ar fi yoga sau înotul), să scapi de kilogramele în plus, să renunţi la fumat, să introduci în alimentaţie alimentele integrale și cu antioxidanţi, să consumi apă în cantităţi suficiente pentru hidratare.

Discectomia percutană – cea mai modernă metodă chirurgicală în tratamentul herniei de disc​

În multe cazuri tratamentul herniei de disc este conservativ precum: fizioterapie, masaj, antiinflamatoare (non-steriodiene sau steriodiene), injectări epidurale cu cortizon dar dacă simptomatologia nu se ameliorează sau nu dispare după cîteva săptămâni, trebuie avut în vedere tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical al herniei de disc este indicat de severitatea simptomelor, impactul lor asupra stilului de viață și consecințele prelungirii compresiunii.

La Medpark a fost implementată recent o nouă metodă de tratament al herniei de disc – Discectomia percutantă care este o metodă cea mai puţin invazivă în tratamentul chirurgical al herniei de disc la pacienții selectați. Ea se poate utiliza în orice porțiune a coloanei vertebrale. Această metodă le permite neurochirurgilor să se limiteze la o singură împunsătură de ac și sub control fluoroscopic, canula este ghidată spre discul intervertebral herniat. Apoi stiletul acului este îndepărtat și se introduce aparatul automatizat DE-KO. Prin apăsarea butonului de la capătul instrumentului se activează acțiunea micromotorului care rotește sistemul conductor ce are vârf elicoidal și înlătură rapid conținutul. Țesutul separat se aspiră prin canulă în camera de primire. Presiunea intradiscală scade instantaneu si se micșorează volumul herniei. Astfel se oprește presiunea asupra rădăcinilor nervilor afectați și diminuează durerea. Pacientul poate simți ameliorarea imediat chiar în timpul procedurii.

Dr. Adrian Danu, neurochirurg Medpark:Procedura oferă pacienților avantaje față de tratamentul chirurgical clasic

iar pacientul se poate deplasa în doar douǎ ore după procedură cu rezultat de o maximă eficiență.”

Avantajele procedurii:
  • Durata intervenției de doar 30 minute;
  • Anestezie locală;
  • Riscuri și disconfort minim;
  • Intervenția nu necesită suturi și nu se formează cicatrici;
  • Recuperare rapidă;
  • Pacientul este externat într-o zi.
De ce să alegi Neurochirurgia Medpark?
  • Acoperim toată gama de afecțiuni ale sistemului nervos central şi periferic;
  • Sala de operații este ultramodernă, dotată cu microscop de înaltă rezoluție, neuro-endoscopie cerebrală şi spinală, craniotom şi echipamente performante de imagistică (aparat de radiologie C-Arm intraoperator, tomografie computerizată, RMN, angiografie digitală);
  • Pacienții beneficiază de inițierea imediată a tratamentului chirurgical sau conservativ şi reabilitare individualizată.

Fă o programare acum la medicul chirurg, contactându-ne la 022 40 00 40 (disponibil 24/7) sau la Recepția Medpark.

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă