Transplant de păr și tratamente împotrivă căderii părului
TRANSPLANT DE PĂR
La Medpark aplicăm cea mai nouă și eficientă metodă de transplant de păr – extracţia unităţii foliculare (EUF), pentru a ajuta persoanele care suferă de căderea părului (alopecie) să-și recapete expresivitatea feţei, aspectul estetic al chipului și încrederea în sine.
Avantajul metodei EUF este recuperarea rapidă și fără cicatrici, cu un aspect estetic superior. După transplant, zona donatoare se recuperează deschis, fără pansamente, iar părul transplantat poate fi tratat în mod obișnuit – coafat, vopsit etc.
Cum are loc procedura?
Transplantul de păr presupune colectarea părului din spatele capului și inserarea acestuia în altă zonă. EUF este o tehnică minim invazivă, efectuată cu anestezie locală. Utilizând un ac de mici dimensiuni, fiecare folicul de păr este colectat separat, fără a-i fi afectată structura.
Transplantul de păr se face pe cap, barbă şi sprâncene.
În funcţie de suprafaţa zonei de transplant, procedura EUF poate fi realizată într-o singură zi (timp de 3-6 ore) sau în două ședinţe. Firele de păr transplantate își păstrează caracteristicile naturale și vor crește normal în zona receptoare, peste aproximativ 4-6 luni, iar rezultatele definitive pot fi apreciate peste aprox. 1 an.
Cât durează recuperarea?
Transplantul de păr nu necesită o perioadă de recuperare, iar pacientul poate reveni la activităţile de rutină chiar în următoarea zi. Procedura nu lasă cicatrici, iar semnele vor dispărea în totalitate după 10-15 zile.
Mituri despre transplantul de păr
Fiind un domeniu medical relativ nou, chirurgia transplantului de păr dă naștere multor mituri și preconcepții, pe care ne propunem să le combatem prin relatarea faptelor și dovezilor științifice. Echipa Medpark este convinsă că un pacient bine informat despre beneficiile și particularitățile procedurii se va bucura de rezultate extraordinare.
Iată ce ar trebui să știi despre transplantul de păr prin metoda revoluționară EUF (fir cu fir):
- Foliculii care vor fi transplantați sunt extrași doar de la ceafa pacientului, deci nu este nevoie de donatori.
- Nu există restricții de anotimp, transplantul de păr poate fi efectuat oricând în timpul anului.
- Părul transplantat va cădea peste câteva săptămâni, dar foliculii rămân odată ce începe să crească din nou, firele vor rămâne în același loc și pot fi tratate ca părul obișnuit.
- Rezultatele transplantului de păr prin metoda EUF sunt extrem de naturale, astfel încât nimeni nu-și va da seama că ai ales această procedură.
- Părul poate fi transplantat nu doar pe scalp, se practică și proceduri de restaurare a bărbii sau a sprâncenelor prin aceeași metodă.
- Transplantul de păr este o procedură dedicată atât bărbaților, cât și femeilor.
- Firele de păr nu pot fi transplantate în zone traumate anterior: cicatrici, arsuri etc.
De ce să alegi transplantul de păr la Medpark:
- procedură minim invazivă, fără incizii și fără cicatrici;
- echipă internațională cu experiență vastă în domeniu
- echipamente și consumabile de cea mai înaltă calitate
- refacere rapidă după procedură – pacientul poate reveni la activitățile obișnuite a 2-a zi, iar semnele procedurii dispar în totalitate după 10-15 zile;
- rezultatul este un aspect absolut natural;
- acreditarea internațională Joint Commission International reprezintă cea mai înaltă recunoaștere la nivel mondial a siguranței și calității actului medical.
Consultația pentru transplant de păr este Gratuită!
Pentru mai multă transparenţă, la Medpark chiar de la prima consultație fiecare pacient cunoaşte toate detaliile despre transplant, precum numărul firelor de păr ce urmează a fi implantate, ce fel de analize sunt necesare, preţul intervenţiei, cum să se pregătească de procedură EUF şi să obţină o programare instant.
Prețul unei operații de transplant de păr depinde de cantitatea firelor transplantate și se stabilește în funcţie de caracteristicile individuale.
Programările la dr. Iulian Balan pot fi efectuate la tel. 022 40 00 40 (disponibil 24/24) sau în Chat pe site.
MEZOTERAPIE
Tratament împotriva căderii părului, prin injectarea de substanțe biologic active.
Mezoterapia pielii scalpului este un tratament nechirurgical cu eficiență dovedită în majoritatea cazurilor de cădere a părului.
Mezoterapia presupune introducerea substanțelor biologic active (SBA) în profunzimea dermei, la nivelul foliculilor piloși și plexurilor vasculare. Odată ajunse la țesuturile țintă, SBA stimulează practic toate căile de sinteză biochimică intracelulare.
Ce sunt SBA (substanțele biologic active)?
SBA reprezintă o gamă foarte variată de produse organice, cum ar fi aminoacizii esențiali, acidul hialuronic, factori de creștere, complexe de vitamine, ș.a. precum și compuși anorganici de tipul mineralelor și microelementelor. Soluțiile gata pentru injectare vin pregătite în doze unice de către producător.
Cum are loc procedura?
Injectarea SBA se face în regim ambulator, prin intermediul acelor foarte subțiri pentru a minimaliza senzațiile de disconfort. De asemenea, se poate folosi și o soluție anestezică, în cazul lipsei alergiei la aceasta. Este important ca medicul să injecteze soluția la nivelul potrivit, adică în zona de creștere și dezvoltare a foliculilor piloși.
Mezoterapia nu necesită o pregatire specială.
Pacientul trebuie doar să fie într-o stare buna de sănătate, fără stări acute de inflamații sau infecții. Durata injectării depinde de suprafața tratată, dar de obicei nu depășește 30 de minute. Nu rămân urme vizibile, totuși, mai rar, se pot forma mici vânătăi în locurile injecției.
Ședințele de mezoterapie pot fi programate o dată la 2 saptamâni, pentru un tratament intens, cât și o dată în lună pentru tratamentul de menținere. Acestea sunt recomandate și în combinație cu intervenția de transplant de păr, după o schemă stabilită individual cu medicul.
PRP TERAPIE
Cel mai modern tratament de regenerare a pielii și părului
Terapia PRP, din engleză Platelet-Rich Plasma sau plasmă autologă îmbogățită cu trombocite, este cel mai modern tratament de regenerarea pielii și a părului, ce folosește factorii proprii ai corpului nostru.
Folosit inițial în ortopedie, în refacerea tendoanelor și oaselor după fracturi, apoi în stomatologie (în regenerarea gingivală), în chirurgie plastică (în cicatrizare), tratamentul cu produse ale sângelui propriu este aplicat pe larg în întreaga lume pentru reîntinerirea pielii și restabilirea creșterii părului.
Orice grup de celule care formează un țesut are nevoie de factori de creștere pentru o dezvoltare fiziologică. Deoarece toți acești factori se regăsesc în sânge, a fost concepută o metodă de a-i separa împreună cu plasma (componentul acelular al sângelui) și trombocitele. După procesare, substanțele se reinjectează în țesutul cutanat, stimulând astfel procesele de reparare celulară, sinteza de neocolagen și capilare, și creșterea firelor de păr.
În ce constă procedura?
Procedura constă în recoltarea unei cantități mici (aproximativ 20 ml) din propriul sânge, prin intermediul unui tub. Acesta se proceseaza destul de repede conform unui protocol stabilit.
Cu o seringă cu un ac foarte fin, se administrează plasma la o distanță de 1 cm, în urma aplicării unui spray anestezic. Recuperarea după aplicarea tratamentului cu plasmă autologă îmbogățită cu trombocite în zona scalpului este imediată. Vă puteți întoarce la activitățile cotidiene imediat după ce ieșiți din spital. Ședințele de injectare PRP se recomandă o dată la 2-3 luni și durează în jur de o oră.
Contraindicații și precauții:
- stările febrile (febră)
- infecții active la nivelul scalpului
- diabet zaharat
- probleme de coagulare
De ce să alegi tratamentul PRP?
Tratamentul PRP și prin mezoterapie este o soluție sigură și ușoară pentru pacienții care suferă din cauza pierderii părului în stadiu incipient, dar uneori și mai avansat. Beneficii:
- Metodă modernă
- Accelerarea regenerării rădăcinilor de păr
- Revitalizarea scalpului
- Creșterea rezistenței firelor subțiate
- Rezultatele transplantului de păr sunt mult mai rapide,mai bune,mai vizibile in cazul aplicării consecutive a terapiei cu plasmă
De asemenea, acest tip de tratament injectabil este eficace ca metodă de pregătire a zonei receptoare în cazul transplantului de păr, cât și pentru stimularea și întreținerea foliculilor după procedura de transplant. Astfel crește randamentul și eficacitatea implantului de păr.