Stomatologie
Medpark pune la dispoziția pacienților un spectru larg de servicii stomatologice.
În cabinetele dotate cu tehnologii de ultimă generație, medicii profesioniști aplică standardele internaționale în domeniul tratamentului și esteticii dentare. Metodele aplicate sunt minim dureroase, iar instituția garantează un mediu confortabil și steril pentru pacienții de toate vârstele. Calitatea serviciilor oferite este în permanentă ascensiune, specialiștii participând constant la cursuri, traininguri și specializări în țară și în străinătate. Echipa medicală deține cunoștințele și experiența necesară pentru a oferi pacienților tratamentul adaptat ultimelor cercetări în domeniul stomatologiei moderne.
Echipa medicală Medpark are grijă și de sănătatea dentară a micilor pacienți, atât de importantă în dezvoltarea lor. Vizita la stomatolog poate reprezenta un adevărat stres pentru copii. Deseori este chiar imposibilă realizarea unor proceduri stomatologice elaborate din cauza că cel mic nu colaborează cu medicul și sunt posibile complicații. Spitalul Internațional Medpark introduce în Republica Moldova serviciile stomatologice sub anestezie generală, servicii care sunt o practică obișnuită în țările occidentale. Spitalul le asigură copiilor un mediu prietenos, pentru ca vizita la dentist să nu devină un stres. Medicii cu o experiență profesională vastă și aplică cele mai eficiente tehnici de terapie, pentru că au drept prioritate calitatea actului medical.
La Medpark fiecare se poate bucura de o gamă largă de servicii în domeniile:
- stomatologie pediatrică, inclusiv cu anestezie generală (igiena profesională: Airflow, ultrasunet, periaj; tratamentul cariei dentare la copii cu materiale moderne: Twinky Star;
- tratamentul pulpitelor, profilaxia cariei dinților de lapte și permanenți: fluorizarea și sigilarea fisurilor; extracția dinților de lapte);
- stomatologie terapeutică (profilaxia cariei dentare, tratarea afecțiunilor mucoasei cavității bucale, tratament estetic, astfel încât obturația să fie practic identică după culoarea și forma dintelui, tratament endodontic, albiri dentare);
- tratamente protetice (acoperirea dinților cu coroane prefabricate);
- tratamente chirurgicale;
- ortodonție (aparate ortodontice mobilizabile, sisteme fixe (bracket metalic, de safir, ceramic, Damon Sistem), cape bruxism, trainer, retainer).
Cum au loc tratamentele sub anestezie generală la copii?
Tratamentele se realizează în cabinetul stomatologic specializat, în colaborare cu echipa anesteziologică. Înainte de procedură pacientul efectuează consultații la medicul stomatolog și la medicul anesteziolog, se discută despre cum trebuie să se pregătească copilul și se programează data efectuării acesteia.
După procedura propriu-zisă pacientul este transportat în sala de trezire, unde își revine alături de părinți și apoi poate pleca acasă. La trezire, dantura pacientului este complet reabilitată, nefiind necesare mai multe ședințe de tratament.
Dotările unice ale instituției care fac posibil tratamentul sub anestezie generală la copii în condiții de maximă siguranță sunt:
- Medpark este un spital multidisciplinar care pune la dispoziția pacienților servicii de policlinică, laborator, imagistică, chirurgie, staționar și poate asigura sinergia dintre diferite specialități medicale în același loc;
- Specialiști cu experieță în anesteziologie pediatrică;
- Colaborarea eficientă între medicul stomatolog și echipa de anesteziologie.
De ce să alegi serviciile stomatologice Medpark:
- servicii stomatologice complete;
- echipă medicală profesionistă;
- echipamente de ultimă generație;
- metode inovative pentru tratament și estetică dentară;
- tratamente fără durere;
- standarde internaționale pentru dezinfecție și sterilizare;
- ambianță plăcută;
- consiliere calificată și grijă pentru pacient.
Adresarea precoce la medic sporește șansele de salvare a dintelui. Deoarece caria dentară se poate dezvolta mult timp fără durere, sunt extrem de importante examinările periodice la stomatolog.