Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Tatiana Tutunaru

Decizia de a-mi monitoriza sarcina și de a naște la Medpark a fost cea mai bună decizie pe care puteam sa o iau.

În timpul sarcinii am avut parte de susținerea celor mai buni medici. Mulțumesc doamnei medic de familie Irina Cucer pentru profesionalismul și susținerea pe care mi-a acordat-o, pentru toate răspunsurile la întrebările mele și pentru faptul că eram mereu sigură că totul este bine. Mulțumesc de asemenea ginecologului Alesea Frumusache , care a fost alături de mine încă dinaintea sarcinii și care mi-a ajutat să-mi îndeplinesc visul de a deveni mămică.

Atunci când în timpul travaliului a apărut necesitatea unei cezariene de urgență, în mai puțin de jumătate de oră eram în sala de operații, înconjurată de tot personalul medical de care era nevoie. Fiecare dintre ei știa ce trebuie să facă pentru că nașterea sa aibă loc cu succes. Unul dintre cele mai emoționante momente din timpul operației, pe lângă cel în care mi-am văzut bebelușul, a fost cel în care medicul anestezist – reanimatolog, văzând că tremur din toate încheieturile și încercând să mă liniștească, mă mângâia pe obraz și îmi povestea ce se întâmplă acolo. Mi s-a părut un gest de o omenie deosebită.

Mulțumesc și moașei care a fost alături de mine pe toată perioada travaliului, dar și asistentelor care veneau în ajutor de fiecare data când apăsăm „butonul magic”.

Mulțumesc neonatologilor care au fost alături de noi din primele zile și care ne-au răspuns la toate întrebările și au șters orice urma de îndoială că am putea să nu ne descurcam cu minunea noastră.

Mulțumesc Medpark pentru rapiditatea și profesionalismul în decizii și acțiuni. Mulțumesc și pentru siguranță!

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă