Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Apendicita la copii. Interviu cu specialistul Alexandru Jalbă

Chirurgie pediatrică
05 mai, 2016

Apendicita este o boală destul de răspândită și foarte neplăcută. Ea poate apărea la orice vârstă. Și dacă un adult poate localiza destul de exact senzațiile dureroase, copiii, în virtutea particularităților organismului și dezvoltării psihice, nu pot face încă acest lucru. În plus, simptomele apendicitei la copii sunt întrucâtva deosebite de simptomele persoanelor adulte. Ce înseamnă apendicita și cum se manifestă aceasta la copii ne-a povestit Alexandru Jalbă, doctor în științe medicale, conferențiar universitar la Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, chirurg-pediatru de categorie superioară.

Care sunt cauzele apariției apendicitei la copii?

Nu există o cauză unică a apariției apendicitei la copii. De aceea nu există nici posibilitatea de profilaxie a acestei probleme. Cel mai neplăcut este faptul că apendicita debutează întotdeauna pe neașteptate.

În mare parte, apariția acestei boli depinde de câțiva factori.

  • Factorul principal este cel ereditar. Dacă tata sau mama, până a rămâne însărcinată, a suferit de apendicită, și copilul poate dezvolta această boală. Totodată, destul de dese sunt cazurile când apendicita apare la aceeași vârstă ca și la părinți.
  • Apendicita poate fi provocată de schimbările vremii. Vorbim aici de sezoanele intermediare: toamnă și primăvară.
  • Drept mecanism de declanșare a apendicitei pot servi bolile infecțioase. Și nu neapărat infecțiile intestinale sau alimentare, poate fi vorba și despre o răceală obișnuită.
Există simptome care pot contura imediat și exact tabloul clinic al apendicitei?

Da, există. Mai mult, aceste simptome sunt foarte pronunțate. Apendicita începe cu o durere în abdomen. Apendicita nu poate decurge fără dureri în burtă. De cele mai multe ori, criza începe cu dureri surde și nedeterminate în această regiune. Copilul se mișcă mai puțin, se străduiește să se culce pe partea dreaptă, strânge picioarele, acoperind locul dureros. Durerile se intensifică la mers, tuse, schimbarea poziției corpului. Dacă micuțul știe deja să vorbească și poate să arate locul unde îl doare, acesta trebuie întrebat periodic, în cazul durerilor prelungite, unde exact îl doare. Un simptom evident al apendicitei va fi transferarea treptată a durerii spre partea dreaptă. Durerea nu seamănă cu spasmele sau colicile. În cazul apendicitei, durerea va avea un caracter permanent. Este foarte important să reținem că intensitatea durerii nu vorbește despre nivelul de pericol – ea poate să nu fie prea intensă, criteriul de bază rămâne a fi permanența durerii. Boala este însoțită de ridicarea temperaturii corpului până la 37-38 °C, iar în cazul avansării rapide a bolii și existenței complicațiilor, temperatura poate atinge chiar și 40 °C. Alte simptome ale apendicitei sunt refuzul de a mânca, grețurile, voma sau diareea.

REȚINEȚI: Apendicita decurge întotdeauna foarte rapid. Cu cât mai repede copilul va fi consultat de un medic și i se va pune diagnosticul corect, cu atât mai repede situația se va normaliza. Dacă durerea din zona abdomenului se menține pe durata a 3-4 ore, adresați-vă de urgență după ajutor medical.

Care trebuie să fie acțiunile medicului la examinarea copilului cu suspiciuni de apendicită?

În cazul prezenței simptomelor care amintesc de apendicită, medicul de pe ambulanță va propune spitalizarea, pentru că este necesară observarea în dinamică în condiții de ambulatoriu. În spital copilul va fi examinat de medicul secției de internare, i se va face analiza generală a sângelui, i se va lua temperatura corpului. Dacă va fi luată decizia de spitalizare, copilul va fi examinat în mod obligatoriu de medicul-chirurg de gardă de cea mai înaltă calificare. Copiii sunt operați, de regulă, prin intermediul laparoscopiei, datorită căreia apendicele inflamat este îndepărtat cu ajutorul laparoscopului introdus prin câteva mici incizii la nivelul abdomenului. Durata acestei intervenții chirurgicale poate varia între 12-15 minute și 2-2,5 ore. Operația se desfășoară sub anestezie generală.

Ce urmează după îndepărtarea apendicelui?

Copilul se va afla în spital între 3 și 10 zile. El trebuie să respecte o dietă postoperatorie, un regim de semirepaus la pat, uneori medicii pot prescrie antibiotice, pentru a evita complicațiile în perioada postoperatorie. Pot apărea senzații dureroase puțin pronunțate în zona intervenției laparoscopice, iar locurile inciziei se vor vindeca în decurs de 5-7 zile.

Ce recomandă medicii după externarea din spital?

Copilul va trebui să respecte regimul de domiciliu în decursul a 7-10 zile. Acesta va fi luat în evidență de medicul chirurg al policlinicii de la locul de trai. Părinții trebuie să măsoare temperatura copilului pe parcursul a 5 zile, precum și să aibă grijă de regimul alimentar al acestuia: să nu îl supraalimenteze, ci să îi ofere alimente ușoare, care nu vor solicita prea tare sistemul digestiv.

Dacă operația de îndepărtare a apendicelui a fost efectuată prin tăietură, trebuie să aveți grijă ca micuțul să nu ridice greutăți timp de o lună după intervenția chirurgicală. Dacă însă aceasta a fost efectuată prin laparoscopie, limitările fizice pot fi minime, pentru că rănile se vindecă mult mai ușor și mai repede.

Sursa: www.mamaplus.md

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă