Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Chirurgia sânilor – o salvare pentru multe femei după naștere

Se știe bine – frumusețea va salva lumea, iar printre salvatori se numără și chirurgii plasticieni care cu precizie știu să ascundă sau să retușeze imperfecțiunile corpului. Unul dintre ei este și chirurgul Iulian Balan, care a făcut o pasiune pentru chirurgia estetică.

Augumentarea sânilor și liftingul mamar sunt doar câteva dintre intervențiile care trezesc sute de întrebări din partea femeilor, care cel puțin odată s-au gândit ”Ce ar fi dacă accept o intervenție?”, ”Voi putea alăpta dacă am implanturi?”. Răspuns la aceste și multe alte întrebări oferă chirurgul plastician Iulian Balan.

Odată cu nașterea copilului, atât organismul cât și forma corpului suferă diverse schimbări. Sânii nu sunt o excepție. Care sunt modificările prin care trece glanda mamară?

Modificările după naștere le putem clasifica în modificări de volum și de formă. În cazul schimbărilor de volum, pot spune că în aproximativ 50% din cazuri, după naștere și alăptare, sânii se micșorează. În alte 25%, femeia își păstrează același volum ca până la naștere, iar în cele 25 la sută din cazuri rămase, sânii devin mai mari. În ceia ce privește forma sânilor, după naștere apare asimetria vizibilă și ptoza, atunci când sânii coboară. De regulă, combinațiile dintre aceste două variabile pot fi multe, din acest motiv fiecare caz este evaluat individual.

Poate fi alăptarea motivul principal al acestor modificări?

Motivul principal este determinarea genetică, adică predispoziția ereditară către anumite modificări. Sânul conține în mare parte țesut glandular și grăsime, precum și ligamente de țesut conjunctiv, care constribuie la fixarea și menținerea formei. Raportul cantitativ dintre elementele constitutive ale structurii interne a sânilor variază de la o femeia la alta. Alți factori care la fel provoacă modificări sunt schimbările hormonale sau cele legate de greutatea corporală.

Ce tip de intervenție se consideră a fi populară în rândul femeilor după naștere?

Orice tip de mamoplastii pot fi solicitate și indicate după naștere. În funcție de modificările care au survenit, de dorințele pacientei. Pot fi mamoplastii atât cu implant cât și fără acesta, lifting mamar, augumentare cu grăsime, micșorare mamară sau corecție de asimetrii.

La cât timp după naștere poate fi efectuată intervenția?

După naștere, în majoritatea cazurilor urmează perioada de alăptare. După, urmează perioada de încetare a lactației, din acel moment așteptăm să treacă trei luni. Abia atunci putem înțelege prin ce modificări a trecut sânul și ce intervenție e mai potrivită.

Implantul poate fi un împiediment în planificare unei alte sarcini și în procesul ulterior de alăptare?

Din punct de vedere anatomic, implanturile sunt inserate în spatele glandei mamare, atât deasupra cât și sub mușchi. Metoda de inseție și accesul (cicatricele) nu afectează căile prin care laptele ajunge de la lobulii glandei mamare către mameloame. Respectiv impanturile nu prezintă un împiediment nici pentru conceperea copilului, nici pentru sarcină, naștere și nici pentru o ulterioară alăptare.

Cum asigurați o formă naturală a sânilor?

Este foarte important să înțelegem în timpul consultației care este starea actuală a sânului ca ulterior să-i oferim un alt aspect. Asta se face prin măsurări, dar și calcule ținând cond de dorințele pacientei. Calificativul ”natural” este perceput diferit de fiecare pacient. În funcție de greutate, înălțime, dar și viziune, forma naturală poate avea diferite semnificații. Din acest motiv încercăm să ne adaptăm la nevoile femeii, să ajungem la un numitor comun.

Implanturile pot fi păstrate toată viața?

Medicina cunoaște exemple de dispozitive implantabile. Multe dintre ele sunt inserate și pot fi păstrate pentru toată viața. Pot fi schimbate atunci când creează disconfort sau pacienta își dorește altă mărime. După o astfel de intervenție, starea pacientei va fi monitorizată permanent. Aici vorbim despre controale de rutină, cum ar fi ultrasonografia sânilor. Pentru implanturile din generația actuală nu sunt indicate anumite perioade când obligatoriu trebuie înlăturate sau înlocuite.

Orice tip de intervenție presupune cicatrici. Cum e în acest caz?

Evident există și în chirurgia estetică incizii și cicatrici, doar că noi, chirurgii plasticieni ne străduim ca acestea să fie cât mai mici, iar amplasarea lor să fie în locuri ascunse, puțin vizibile. Scopul nostru este să obținem într-un final cicatrici fine, de culoarea pielii.

Ce interdicții sunt în cazul acestor intervenții?

Intervențiile chirurgicale estetice sunt intervenții efectuate în mod planificat. Odată ce au fost stabilite prioritățile, iar pacienta și-a expus dorințele, noi ne apucăm de treabă. Contraindicații pot apărea atunci când starea de sănătate a pacientei nu permite, și aici mă refer la infecții acute, răceală, febră de diferită etiologie sau oricare boli cronice în acutizare la momentul planificat al operației.

Pentru mai multe detalii despre Chirurgia Plastică la Medpark accesează LINKUL

Spitalul Internațional Medpark | str. Andrei Doga 24 | (+373) 22 40 00 40

 

 

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă