Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Cele mai frecvente întrebări despre IRM

* RMN/IRM – o metodă precisă de detectare a proceselor patologice în tot corpul? Dacă da, de ce?

IRM (o prescurtare de la Imagistica prin Rezonanță Magnetică) este o modalitate diagnostică imagistică care utilizează câmpul magnetic înalt, dar nu radiații ionizante  (comparativ cu CT și Radiografie), pentru a crea imagini anatomiei și proceselor fiziologice in toate organele corpului uman. Utilizând echipament complex, noi achiziționăm informații despre starea în care se află fiecare atom de hidrogen din molecule de apă din celulele organismului nostru. Masivul informației generate de protonii pacientului,  primite de detectori, este transformat ulterior în imagini cu rezoluție supremă, contrast înalt pentru fiecare țesut sau organ cu vizibilitatea eficientă a detaliilor anatomice mici.

Precizia înaltă a investigației IRM se bazează nu numai pe calitatea și detalizarea deosebită a imaginii, dar și pe avantajele provenite din metoda fizică de Rezonanța Magnetică (RM):
– imaginile pot fi dobândite în mai multe planuri (axiale, sagitale, coronale sau oblice) fără a repoziționa pacientul;
– imaginile RM demonstrează un contrast de țesuturi moi superioare, comparativ cu tomografiile, radiografiile simple sau ultrasonografia, ceea ce îl face examinarea ideală a creierului, coloanei vertebrale, articulațiilor, organelor bazinului mic si a abdomenului și a altor părți ale corpului țesuturilor moi;
– investigații angiografice (imagini ale vaselor sangvine) pot fi obținute fără utilizarea de agent de contrast, spre deosebire de CT sau angiografie convențională;
– pentru contrastarea arborelor vasculare și organelor interne este utilizat agent de contrast sigur și în cantități foarte mici (soluție de gadoliniu în volum 4-7 ml);
– tehnici avansate, cum ar fi difuzia, spectroscopia și perfuzia, permit caracterizarea țesuturilor nu numai din punct de vedere a structurii și formei, dar și din partea funcției organului sau țesutului;
– absența radiațiilor ionizante;
– reprezintă metoda non-invazivă.

*Cum este efectuată o asemenea procedură? Descrieți procesul.

În termeni simpli, un scaner IRM constă dintr-un magnet mare, puternic, în care se află pacientul. O antenă cu unde radio este utilizată pentru a trimite semnale către corp și apoi un receptor de radiofrecvență detectează semnalele emise. Aceste semnale de întoarcere sunt transformate în imagini de către un computer atașat scanerului. Imagistica oricărei părți a corpului poate fi obținută în orice plan. Un aparat IRM constă dintr-un tunel rotund în interiorul căruia pacientul se află pe o masă îngustă. În jurul tubului se află un magnet cilindric mare. În timpul unei scanări IRM, pacientul se află într-un câmp magnetic stabil, care este de 10.000–30.000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului.

După ce veți fi îmbrăcați într-un halat medical de unică folosință, vi se va cere să vă culcați pe masă scanerului IRM, care apoi se va muta în tunel. O investigație prin Rezonanța Magnetică poate dura de la 30 de minute la o oră, în funcție de scanările efectuate. Scanarea constă din secvențe, care durează de la 2-10 minute, timp în care mașina face zgomote sonore, care pot fi puternice. Pacienților li se oferă adesea căști pentru a reduce zgomote în timpul procedurii. Pacientul trebuie să rămână nemișcat pentru a produce o imagine clară.

*Când și pentru ce este folosită această investigația? Ce părți ale corpului, organe pot fi verificate prin intermediul RMN/IRM ?

Descoperirea și introducerea metodei IRM în practica medicală de rutină reprezintă un pas progresiv și extrem de important pentru lumea medicală. Medicii, oamenii de știință și cercetătorii pot acum să examineze și să analizeze interiorul corpului uman în detalii mari folosind un instrument neinvaziv. Următoarele sunt exemple în care ar fi utilizat un scaner IRM:
– toate patologiile structurale creierului (inclusiv hipofiza, nervii cranieni, arterele cerebrale) și măduvei spinării;
– alte organe și structuri situate în regiunea cranio-facială – globul ocular, nervul optic, sinusurile paranazale, nazofaringe și țesuturi parafaringeale, sinusurile venoase, nervul și analizator vestibulo-cohlear, etc.;
– tumori, chisturi și alte anomalii în diferite părți ale corpului;
– coloana vertebrală, în special pentru vizualizarea discului intervertebral, ligamentelor și mușchilor para-spinale;
– screening-ul cancerului de glanda mamară pentru femeile care se confruntă cu un risc majorat de cancer la sân;
– leziuni sau anomalii ale articulațiilor, cum ar fi sacro-iliace, coxofemurale și umărul;
– modificările patologice ale ficatului și ale altor organe abdominale;
– căile biliare (MRCP colangiografie) – diferite tipuri de disfuncțiile căilor biliare cu reconstrucția trei-dimensională a arborelor biliare;
– evaluarea durerii pelvine la femei, cu cauze inclusiv mioame și endometrioză, suspiciuni anomalii uterine la femeile supuse evaluării infertilității;
– excluderea sau aprecierea patologiilor pelviene la bărbați, în special în cazul cancerului de prostată sau vezica urinară;
– recent noi am elaborat și protocol special de scanare și evaluarea imagistică pentru analiza și monitorizarea cancerului rectal;

Această listă nu este în niciun caz exhaustivă. Utilizarea tehnologiei IRM se extinde întotdeauna în domeniul de aplicare medicală.

*Este o investigația dureroasă? Dacă nu, de ce?

Rezonanța Magnetică reprezintă investigația nedureroasă și neinvazivă. Totuși în timpul scanării poate apărea disconfortul din cauza zgomotelor sonore, spațiului limitat, injecției agentului de contrast.

*Care sunt cele mai frecvente întrebări din partea pacienților atunci când ajung să treacă această procedură? 

– Cât durează o scanare IRM? Scanările RMN variază de la 30 la 60 de minute, în funcție de ce parte a corpului este analizată și care secvențe sunt necesare. Dacă după prima scanare IRM, imaginile nu sunt suficient de clare pentru medic-radiolog, pot solicita pacientului să facă imediat o a doua scanare cu protocoale de examinare adăugătoare și/sau cu introducerea agentului de contrast.

– Am bretele, ar trebui să fac încă scanarea? Deși brațele nu sunt afectate de scanare, acestea pot să încălzească în timpul scanării sau deteriora anumite imagini. Medicul și tehnicianul vor discuta acest lucru în prealabil. Scanarea IRM poate dura mai mult dacă sunt necesare imagini suplimentare.

–  Pot să mă mișc în timp ce mă aflu în tunelul IRM? Este important să rămâneți calm și nemișcat în scanerul IRM. Orice mișcare va afecta claritatea și calitatea imaginilor, prin urmare, secvențele de scanare vor fi repetate pentru a primi informație medicală eficientă. În orice moment scanarea poate fi oprită, dacă pacientul simte disconfort.

– Am claustrofobie, ce pot face? Investigația IRM nu prezintă pericol pentru oameni și pentru a reduce anxietatea noi putem să propunem ca persoana apropiată sau însoțitoare să fie cu pacientul întreaga procedură. Prezența omului de încredere, care vă ține de mână sau picior (în funcție de regiunea investigată) ajută la majoritatea pacienților. Dvs. puteți lua medicamente înaintea examenului pentru a ușura anxietatea. Dar dacă totuși Dvs. nu puteți suporta spațiul limitat, vă va fi propusă investigația cu anestezie de scurtă durată.

– Am nevoie de investigația cu contrast sau fără? Agent de contrast pe baza de gadoliniu îmbunătățește precizia diagnosticului prin evidențierea anumitor țesuturi. Unii pacienți sunt îndreptați la investigația deodată cu administrarea contrastului (este menționat în indicațiile medicului curant), iar la unii necesitatea introducerii contrastului va fi evidențiată după formarea primelor imagini.

– Pot face o scanare IRM dacă sunt însărcinată? Din păcate, nu există un răspuns simplu. Anunțați medic-radiolog despre sarcină înainte de scanare.  Ghidul din 2016 a clarificat unele momente: pentru femeile gravide nu se recomandă investigațiile cu administrarea agentului de contrast, orice IRM este restricționată în primul trimestru, cu excepția cazului în care informațiile sunt considerate esențiale pentru viața mamei sau fătului, IRM este sigur în al doilea și al treilea trimestru.

– Cât de des poate fi repetată investigația prin IRM? Nu există restricțiile pentru IRM, pentru că nu utilizează radiații ionizante. Investigația prin IRM poate fi repetată de mai multe ori chiar în aceeași zi.

* Pacientul trebuie să treacă o pregătire specială înainte de IRM sau pregătirile încep cu o zi înainte cum se întâmplă în cazul altor proceduri?

Pacienții nu necesită pregătirea specială pentru investigațiile prin Rezonanță Magnetică. Totuși există unele reguli și precauții. Prezența unui câmp magnetic puternic înseamnă că obiectele metalice de orice fel nu sunt permise în camera de scanare în timpul unei scanări IRM. Trebuie să fie eliminate toate bijuteriile și hainele care conțin metal, în special obiectele care conțin fier. Obiectele metalice interne, cum ar fi agrafele metalice, pompele medicamentoase,  placi și șuruburi traumatologice pentru fixarea fracturilor, corpi străini metalice prezintă, de asemenea, un risc considerabil și trebuie să fie anunțate sorei medicale din departamenul de radiologie sau medicului. Alte echipamente care pot provoca un risc includ stimulatoare cardiace sau defibrilatoare cardiace, un cateter cu componente metalice, clipuri de anevrism și implanturi cocleare.

Unele implanturi metalice (din titan, aur, cobalt-crom, cupru, oțel inoxidabil) nu exclud utilizarea unui scaner IRM, dar unii sunt incompatibile și este important să informați personal medical despre orice implanturi sau obiecte metalice.

* Mulți se întreabă cum stau lucrurile dacă au implanturi dentare metalice. Este vreo problemă? Argumentați vă rog

Răspunsul este nu, nu există nici o problemă! Titanul este metal cel mai des folosit pentru implanturile dentare și este complet non-reactiv la magnetism. Deoarece nu este magnetic, nu va interfera cu un IRM. Este complet sigur să efectuați un IRM cu un implant dentar, așa că nu trebuie să vă faceți griji.

* Există efecte adverse după investigația respectivă? Prezintă pericol sau radiație?

Investigație IRM este complet nedureroasă, neinvazivă și exclud expunere la radiații ionizante (spre deosebire de scanările CT). Principiul de generarea imaginii in Rezonanța Magnetică presupune utilizarea câmpului magnetic înalt, gradientelor magnetice și undelor radio cu frecvența obișnuită (tipic 40-130Mhz), ce nu induce efecte adverse.

 

 

 

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă