Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Diagnosticul și tratamentul cancerului colorectal la Medpark

Celulele normale ale colonului și rectului pot avea uneori o creștere anormală ducând la apariția de polipi, formațiuni benigne, care se pot transforma pe parcursul mai multor ani în cancer.

Cancerul colorectal începe în peretele intestinului din interior și se poate răspândi în celelalte straturi. În același timp celulele tumorale din peretele colonului se pot raspândi nu doar local dar și la distanță prin vasele de sânge și de limfă, care hrănesc peretele colonului, astfel ele pot ajunge cu limfa în ganglionii limfatici apropiați și cu fluxul sanguin – în organele îndepartate (ficat, plămâni, oase, creier). Acest proces va depinde de tipul cancerului și organul afectat.

Cel mai frecvent tip de cancer de colon este adenocarcinomul (95%).

Mai puțin frecvente sunt alte tumori:

  • carcinoidul, care se dezvoltă din celulele speciale din intestine, care produc hormon;
  • tumorile stromale gastrointestinale (GIST) care pornesc din celule speciale interstițiale (Cajal) al peretelui colonului, unele fiind non-canceroase (benigne);
  • limfoamele, care apar în celulele sistemului imun, de regulă din ganglionii limfatici;
  • sarcoamele se dezvoltă din țesutul muscular, vascular, conjunctiv prezente în peretele colonului și rectului.
Semne de alarmă care necesită adresarea primară la medic
  • Tulburări de tranzit, cum ar fi diaree, constipație sau îngustarea scaunului, care durează mai mult de câteva zile;
  • Sânge în scaun și sângerare rectală, care uneori nu sunt vizibile în scaun sau pot închide culoarea scaunului. Pierderea de sânge poate conduce la scăderea celulelor sanguine roșii, stare numită anemie, care tot poate fi un prim semn al cancerului colorectal;
  • Senzație de balonare;
  • Crampe sau dureri abdominale (durere de burtă);
  • Senzație de oboseală ca urmare a anemiei;
  • Scadere semnificativă în greutate, neintenționată.

Semnele de mai sus pot indica și alte afecțiuni cum ar fi enterocolite, hemoroizi sau sindrom de colon iritabil. Cu toate acestea prezența lor trebuie discutată cu medicul.

Diagnosticul cancerului colorectal

Medicul proctolog sau gastroenterolog reieșind din istoricul bolii și cel familial (este important să informați medicul dacă ați avut rude diagnosticate cu aceeași afecțiune sau polipi colorectali), va indica următoarele investigații:

  • Analize de sânge: hemoleucograma completă, testele funcționale hepatice cu transaminaze și marcherii tumorali;
  • Examen digital rectal: pentru a verifica careva patologii anale sau rectale atipice;
  • Colonoscopie: este standardul de aur în depistarea cancerului colorectal care presupune examinarea întregului colon și a rectului cu un colonoscop. Dacă în timpul investigației este depistată o leziune suspectă, atunci prin biopsie se va preleva o porțiune mică din zona afectată;
  • Rezonanța magnetică (RMN) a bazinului mic cu contrast pentru a determina extinderea patologiei rectului în organele și țesuturile invecinate sau/și în ganglionii limfatici învecinați;
  • Tomografie computerizată (CT) a toracelui și abdomenului cu contrast pentru a verifica răspandirea cancerului la nivelul plamânilor sau/și ficatului;
  • PET-CT: metodă revoluționară de diagnostic, care poate detecta dacă cancerul este izolat într-o anumită zonă sau dacă s-a extins și spre alte organe. Zonele care absorb intens glucoza radiomarcată sunt identificate pe imaginile scanate PET, spre deosebire de imaginile scanate CT (tomografie computerizată standard) sau RMN (tomografia de rezonanță magnetică) care pun în evidență doar structura anatomică și nu pot identifica tumorile vii, active.

Stadiul unui cancerul colorectal se stabilește în funcție de:

  • Răspândirea cancerului în peretele intestinului;
  • Invadarea țesuturilor și organelor din apropiere;
  • Extinderea la ganglionii limfatici din apropiere și la organele îndepărtate.

Cancerul colorectal are un prognostic mai bun în comparație cu alte tipuri de cancer dacă este diagnosticat precoce!

Tratamentul cancerului colorectal

Tratamentul depinde de tipul cancerului și gradul de răspândire în organism şi deseori este combinat din mai multe metode: chirurgie, radioterapie și chimioterapie.

Decizia despre metoda de tratament este analizată în cadrul unor consilii medicale multidisciplinare, formate din chirurgi colorectali, oncologi, anatomopatologi și radioterapeuţi, care au scopul de a determina cel mai optim plan de tratament pentru obținerea celui mai bun rezultat pentru pacient.

Toate metodele de tratament vor fi discutate detaliat între chirurg, oncologul medical, pacient sau/și persoanele apropiate acestuia (cu permisiunea pacientului). Orice decizie medicală este luată numai după informarea pacientului şi/sau rudelor acestuia și de comun acord.

Tratamentul chirurgical

Cea mai mare sansă de tratare a cancerului de colon este obținută prin operaţie, care are scopul de a înlătura prin rezecţie porțiunea bolnavă de colon împreună cu vasele sanguine care alimentează această porţiune de intestin și ganglionii limfatici învecinaţi.

Tratamentul chirurgical radical în stadii incipiente, combinat cu chimioterapia, când aceasta este necesară, oferă cea mai bună șansă de vindecare în cancerul de colon și rect. Astfel, în stadiile incipiente, șansa de vindecare depășeste 90%, iar în stadiile mai avansate este sub 50%.

Există diferite tipuri de intervenții chirurgicale în funcție de localizarea cancerului:

  • Hemicolectomia dreaptă – se înlătură partea dreaptă a colonului împreună cu apendicele cecal şi o porţiune mică din intestinul subţire, iar continuitatea se reface prin unirea intestinului subțire la intestinul gros;
  • Hemicolectomia stângă – se înlătură partea stânga a colonului, iar continuitatea se reface prin unirea colonului la rect;
  • Colectomia subtotală în care se înlătură intregul colon, iar continuitatea se reface prin unirea intestinului subțire la rect;
  • Rezecția anterioară de rect – se înlătură o porțiune din rectul superior și din colonul stâng iar continuitatea se reface prin unirea colonului la rect;
  • Rezecția abdominoperineală a rectului (amputația de rect) – se înlătură porțiunea inferioară a rectului împreună cu mușchiul care controlează retenția materiilor fecale (sfincterul anal). Continuitatea intestinului nu se restabileşte, pentru că întregul rect împreună cu regiunea anală este înlăturat, iar pentru degajarea intestinului se face o deschidere artificială a colonului la nivelul peretelui abdominal, numită colostoma.

Radioterapia

Este indicată în cancerul rectului și poate fi efectuată atât după cât și până la operație. Radioterapia crează condiții mai bune pentru posibila operație și previne reapariția cancerului local (recidivă).

Chimioterapia

Este indicată după obținerea rezultatului histologic postoperator al segmentului de intestin înlăturat și este recomandată în funcție de stadiul bolii și starea generală a pacientului cu scopul de consolidare a tratamentul chirurgical.

Terapia biologică țintită

Creată special pentru a bloca efectul mutațiilor genetice care generează schimbari la nivel celular și care declanșează cancerul. Spre deosebire de medicamentele oncologice obișnuite au mai putine efecte adverse severe.

Screeningul – cea mai puternică armă de prevenție a cancerului colorectal!

Este procesul de depistare a persoanelor care pot dezvolta boala și a persoanelor care au leziuni pre-canceroase, dar care nu au simptome ale bolii. Din momentul în care primele celule anormale încep să crească în polipi, este nevoie să treaca o perioada de 10 ani până la apariția cancerului colorectal.

Ghidurile Internaționale recomandă pentru populația cu risc mediu, testul anual la sângele ocult (ascuns) în masele fecale și colonoscopia (examinarea optică a colonului), drept metode principale de screening și prevenție a cancerului colorectal, începând cu vârsta de 50 ani.

Dacă testul la sângele ocult este negativ (adică nu se determină urme de sânge în masele fecale), atunci următorul control se face peste un an, fie prin același test fie prin colonoscopie. Dacă testul este pozitiv (adică se determină urme de sânge în masele fecale), se recomandă de efectuat imediat colonoscopia.

Dacă colonoscopia apreciază un intestine sănătos, atunci următorul control prin colonoscopie se va efectua peste 10 ani. Dacă la colonoscopie se depistează polipi, se va recomanda înlăturarea acestora prin polipectomie endoscopică, adică în timpul colonoscopiei cu examinarea histologică a acestora.

Dacă polipii sunt hiperplastici și mai mici de 1 cm – următorul control prin colonoscopie se va efectua peste 10 ani. Dacă polipii sunt hiperplastici, dar mai mari de 1 cm – următorul control prin colonoscopie se va efectua peste 5 ani

În cazul constatării cancerului de colon la orice vârstă la mai mult de 1 rudă de gradul I – screeningul prin colonoscopie începe de la 40 de ani, sau cu 10 ani mai devreme decât vârsta rudei, la care a fost confirmat diagnosticul.

În cazul constatării cancerului de colon la vârsta de până la 50 de ani la mai mult de 1 rudă de gradul II – screeningul prin colonoscopie începe de la 50 de ani.

În cazul constatării polipilor neoplastici cu risc înalt de malignizare (cu grad înalt de displazie; mai mari de 1 cm; de tip histologic: viloși sau tubuloviloși) la rudele de gradul I – screeningul prin colonoscopie începe de la 40 de ani, sau la vârsta rudei , la care au fost diagnosticați acest tip de polipi.

De ce să alegi Centrul Oncologie Medpark:
  • Cel mai modern și dotat centru oncologic din țară;
  • Singura instituție medicală care lucrează în baza principiilor „Tumor board” – planificarea și evaluarea răspunsului la tratamente în cadrul echipei oncologice multidisplinare;
  • Prima instituție medicală care lucrează în baza standardelor și protocoalelor internaționale (NCCN, ESMO);
  • Toată gama de echipamente de diagnostic și infrastructură chirurgicală performantă;
  • Medicamente și consumabile de cea mai înaltă calitate;
  • Colaborarea cu spitale de top la nivel mondial pentru realizarea tratamentelor ce nu pot fi efectuate în țară;
  • Acreditarea Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.
Pentru programări și detalii apelează (+373) 22 40 00 40 (disponibil 24/24).
Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă