Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
Fă o programare

Acum intervenţiile pe creier, fără bisturiu, devin accesibile la Medpark

Noutăți
01 apr., 2014

Medpark a reuşit să înscrie o nouă pagină în istoria medicinii autohtone. În premieră naţională, la primul spital internaţional din Moldova, o pacientă diagnosticată cu triplu anevrism cerebral a fost operată pe creier fără a fi atinsă de bisturiu. Intervenţia a fost realizată de către doi renumiţi profesionişti, talentul şi experienţa cărora sunt greu de ignorat în medicina internaţională. Neurochirurgul moldovean, autor a peste 100 de publicaţii în domeniu, dl Grigore Zapuhlin şi Cizmeli Muzaffer, radiolog de excepţie, şcolit pe băncile Universităţii Harvard din SUA, au format o echipă în sala de operaţie.

Prof. Cizmeli Muzaffer, dr.h.ș.m., medic radiolog: „Prima operaţie am efectuat-o într-un spital din Turcia la începutul anilor ’90. Prin urmare, vorbim despre o experienţă de aproximativ 25 de ani în practicarea chirurgiei endovasculare”.

Prof. Zapuhlîh Grigore, dr.h.ș.m., medic neurochirurg: „Am obţinut experienţă în astfel de intervenţii în nenumărate stagii din SUA, Germania, Franţa, Japonia, Olanda, Austria, Coreea de Sud, Spania, Italia şi alte state. Astăzi, sunt foarte mândru că am reuşit să facem această intervenţie la noi acasă”.

Cca 20 la sută dintre pacienţii moldoveni, diagnosticaţi cu anevrism cerebral, se sting din viaţă, neadresându-se în timp util la medici. Până acum cei care sufereau de afecţiuni cerebrovasculare erau operaţi prin metode tradiţionale şi urma o perioadă lungă de convalescenţă la spital. Măiestria, dar şi metoda inovativă aplicată de cei doi profesionişti, i-a permis pacientei, la doar o zi de la intervenţie, să plece acasă. Aceasta a fost realizată prin embolizare – metodă aplicată cu ajutorul angiografului care permite tratarea anevrismului cerebral prin vasele sanguine. Graţie echipei medicale, profesionalismul căreia este recunoscut internaţional, dar şi infrastructurii performante de care dispune Medpark, a fost posibilă intervenţia pe creier, fără bisturiu.

Olga Şchiopu, Director Medical Medpark: „Suntem mândri că Medpark a reuşit să înregistreze o altă premieră medicală, pentru că pacienţii merită să fie trataţi la cele mai înalte standarde. Această premieră confirmă o dată în plus statutul spitalului de promotor al serviciilor performante şi inovaţiilor medicale”.

În scurt timp, intervenţiile chirurgicale inofensive vor deveni accesibile tuturor locuitorilor ţării, pentru că vor putea fi efectuate la primul spital internaţional din Republica Moldova.

Sănătatea ta are acum un nume – Medpark!

Aplicație mobilă
FREE - In Google Play
Descarcă