Vă rugăm să activați dispozitivul în
modul portret
https://www.medpark.md
Găsesc un doctor Fac o programare Găsesc un serviciu

Tot ce trebuie să știi despre fisurile anale

Proctologie
21 ian, 2020
Ce sunt fisurile anale?

Fisura anală este o afecțiune destul de comună. Aceasta reprezintă o deteriorare a mucoasei anale și se manifestă prin dureri sau sângerari în timpul defecației. Se întâlnește atât la bărbați, cât și femei, indiferent de vârstă.

Netratată, fisura anală poate produce sângerări masive, durere şi se poate ajunge la infectarea acesteia cu producerea unui abces.

Care sunt cauzele apariției acestei boli?

Cauza de baza a formării fisurii anale este un hipertonus al sfincterului anal intern.

Fisurile anale sunt cauzate de traumele ce au loc în interiorul anusului. De obicei, trauma reprezintă mișcarea mucoasei intestinale forțată de un scaun tare sau datorită episoadelor repetate de diaree. Durerile, senzațiile neplăcute și sângerările treptat duc la strângerea reflectorie mai intensă și permanentă a sfincterului anal intern – un mușchi specific, ce nu-l putem controla cu voința noastră. Această situație se numește hipertonus al sfincterului anal intern.

Însă, fisurile anale pot apărea și datorită:

  • Curelor agresive cu citostatice (în cazul leucemiei);
  • Inserţiei de corpuri străine în zona anală;
  • Actelor sexuale anale;
  • Stresului cronic.

În unele cazuri, fisura anală poate fi provocată de boala Crohn, care provoaca diaree sanguinolentă, dureri abdominale, febră, scădere în greutate și fisuri sau fistule perianale.

Simptome

Semnul cel mai important pentru fisura anală este durerea.

Aceasta are caracter de arsură sau usturime, este localizată la nivelul anusului și este de intensitate foarte mare. Durerea anală apare în timpul defecării și durează câteva ore, uneori mai mult, după scaun. Aceasta este însoțită frecvent și de sângerări anale. Sângele este roșu, în cantitate mică, se observă pe hârtia igienică sau în vasul de toaletă. Mai rar, pot apărea mâncărimi în zona anală, tulburări urinare sau secreții care pătează lenjeria intimă.

Diagnosticul fisurilor anale

În cele mai multe cazuri, comunicarea simptomelor poate oferi medicului proctolog suficiente informaţii pentru a diagnostica o fisură anală.

Dacă aţi avut oricare dintre simptomele prezentate mai sus, asiguraţi-vă că îi spuneţi medicului:

  • Când aveţi dureri, usturimi şi senzaţie de arsură sau mâncărime;
  • Cât de rău este disconfortul’;
  • Cât durează disconfortul şi durerea;
  • Ce tip de sângerare aţi văzut.

Fisura anală poate fi diagnosticată în urma examinării clinice, de obicei prin simpla inspecţie a anusului. Se poate aprecia dimensiunea şi adâncimea fisurilor anale sau prezenţa induraţiei şi a pliului tegumentar.

Când fisura este situată mai adânc în canalul anal, medicul efectuează anuscopie. Cu ajutorul anuscopului (un tub cilindric dotat cu un sistem optic) medicul examinează canalul anal şi rectul inferior până la o adâncime de 10-12 cm, putând vizualiza dimensiunea şi adâncimea fisurilor anale.

Tratamentul

Fisurile anale acute (de la apariția primelor simptome până la 2 luni) se pot vindeca cu tratament specific, după control proctologic, la domiciliu în maxim 30 de zile. Tratamentul la domiciliu presupune un tratament medicamentos specific, o alimentaţie bogată în lichide şi fibre, băi calde şi folosirea de laxative, pentru tratarea constipaţiei şi evitarea fecalelor voluminoase.

În cazul fisurilor cronice, medicul poate recomanda folosirea unei creme cu substanţe active specifice.

Tratamentul chirurgical este opţiunea vindecătoare atunci când tratamentul la domiciliu sau medicamentos nu au vindecat fisura. Adesea, se recomandă sfincterotomia internă dozata, care presupune incizia unei mici părți a muschiului sfincterului anal, ceea ce reduce spasmul și durerea, favorizând vindecarea.

Studiile au arătat că în cazul fisurii anale cronice, chirurgia este mai eficientă decât alte tratamente. Intervenția chirurgicala implică un risc mai mic de apariție a incontinenței.

Complicaţii

Atunci când prezentaţi simptome ale fisurilor anale, vizita la medicul proctolog este primordială. Nu speraţi ca afecţiunea va trece de la sine.

Ignorarea simptomelor şi netratarea fisurilor anale pot duce la complicaţii nedorite, cum ar fi:

  • Dureri şi sângerări puternice;
  • Fistula anală – infectarea unei leziuni prezente în anus;
  • Abces perianal;
  • Cancer canalului anal.
De ce să alegi Proctologia Medpark:
  • echipă medicală experimentată;
  • disponibilitatea unei game largi de investigații pentru stabilirea diagnosticului cu precizie înaltă;
  • aplicarea tratamentelor conservatoare, dar și chirurgicale prin multiple metode;
  • efectuarea procedurilor minim invazive, fără spitalizare;
  • intervenții chirurgicale sigure, prin metode moderne și cu timp minim de recuperare;
  • calitatea și siguranța actului medical garantate de acreditarea Joint Commission International.

Programează-te pentru o consultație la chirurgul proctolog Medpark la 022 40 00 40 (disponibil 24/24).